ARHITECTURĂ REZIDENȚIALĂ
Nu construim doar o casă. Construim viitorul unei familii. Construim visul pentru care ați muncit. Acesta este principiul pe baza căruia echipa Top Stone a dezvoltat un spectru complet de servicii specializate.
Prin experiența pe care am acumulat-o, ne adresăm în aceeași măsură persoanelor fizice și dezvoltatorilor imobiliari. Cu eficiență și mereu la standarde fără compromis, echipa noastră vă va ajuta să transformați în realitate viziunea pe care o aveți pentru proiectul casei ideale, sau pentru un proiect imobiliar de anvergură.
Costurile de realizare și întreținere pentru construcțiile industriale sau comerciale sunt amortizate prin faptul că acestea sunt locații care produc sau generează venituri comerciale. Dar în cazul construcțiilor rezidențiale nu avem acest beneficiu. Drept urmare, marjele cu care pot varia investițiile într-un proiect sunt foarte mici, sau chiar inexistente, mai ales când vorbim despre clienții care sunt persoane fizice.
Totodată, trebuie să ne referim și la proiectele rezidențiale create pentru dezvoltatori imobiliari. La fel, acestea trebuie să se încadreze strict într-un anumit buget, pentru ca vânzarea sau închirierea să devină profitabile. Așadar, indiferent de clientul pentru care prestăm serviciile, echipa noastră are experiența specializată pentru a executa proiecte ce trebuie să respecte parametrii foarte clari.
Bugetul stabilit inițial nu va fi depășit. Deoarece realizăm din start o evaluare detaliată și realistă, care vă prezintă toate opțiunile. Astfel, în procesul de construire a unei case există o serie de pași pe care îi urmăm pentru a asigura bunul mers al proiectului.
Estimăm precis un timp de dezvoltare. Acesta este un factor crucial pentru respectarea costurilor de construire, până la momentul dării în folosință. Și este cu atât mai important fiindcă majoritatea proiectelor rezidențiale sunt finanțate prin sisteme de creditare. Iar condițiile de creditare și suma obținută depind și de evaluarea proiectului rezidențial.
Experții noștri imobiliari vă oferă consultanță pentru o înțelegere bună a pieței, pentru achiziționarea terenului potrivit și pentru evaluarea limitelor și condițiilor în care acesta poate susține dezvoltarea imobiliară.
Echipa de specialiști Top Stone lucrează împreună pentru ca din stadiile de evaluare și proiectare clădirile să respecte absolut toate cerințele obligatorii pentru obținerea avizelor de la instituțiile statului și respectarea normelor de siguranță ISU. Întregul demers al obhținerii acestor avize este realizat de reprezentanții Top Stone. De asemena, pe parcursul executării construcției, oferim și serviciul de Manager de Proiect. Acesta va veghea în numele clientului faptul că antreprenorii care execută lucrarea respectă bugetul și timpul alocat.
Un proiect rezidențial înseamnă mai presus de orice construirea unui spațiu intim, după cerințe foarte specifice, unice precum sunt preferințele fiecărei persoane. O casă este spațiul esențial din existența unei persoane sau a unei familii. Este locul unde trăiești, unde crești, unde te simți mereu confortabil și în siguranță. Respectând toate aceste aspecte fundamentale, specialiștii Top Stone ascultă doleanțele clienților. Iar apoi le traduc în estimări și opțiuni de proiectare, pentru ca fiecare client să fie sigur că a făcut alegerea optimă.
Casa este și o reprezentare a identității fiecărui client. Proiectanții Top Stone vor reda viziunea și preferințele dumneavoastră, îndrumându-vă totodată în obține cea mai bună organizare a spațiului în ceea ce privește utilitatea și confortul.
Din stadiul de proiect echipa noastră implementează toate metodele pentru ca locuința să se înscrie în standarde de eficiență și sustenabilitate optime. Sustenabilitatea nu înseamnă doar folosirea anumitor materiale sau metode de construire, ori integrarea unor tehnologii de regenerare naturală a energiei pentru utilități, cum ar fi panourile solare. De exemplu, construcția trebuie făcută astfel încât să beneficieze de lumina naturală pe o durată cât mai mare din timpul zilei. Astfel, se reduc și costurile cu folosirea luminii artificiale
Echipa de specialiști Top Stone vă întâmpină cu experiență și cu un pachet de servicii complete pentru a crea locuința ideală în funcție de orice buget. Ascultăm doleanțele dumneavoastră, vă consiliem în fiecare pas și ne ocupăm de obținerea celor mai durabile și eficiente standarde de construire.
Nu veți avea grija avizelor. Deoarece realizăm pentru dumneavoastră toată documentația tehnică și demersurile pentru obținerea avizelor. Practic, ne ocupăm de toți pașii până la predarea cheii pentru locuința mult visată, inclusiv în relația cu antreprenorii care construiesc locuința.
Oferim spectrul complet de servicii atât în cazul proiectelor de locuințe colective tip bloc sau clădire ce găzduiește mai multe apartamente, cât și pentru proiectele imobiliare de tip complex rezidențial, care grupează multiple clădiri și spații verzi. Specialiștii imobiliari Top Stone vă sunt alături încă din primul pas al găsirii și achiziționării terenului ce va întruni cerințele pentru realizarea proiectului rezidențial.
Verificarea tehnică și juridică riguroasă a terenului, indicatorii din Regulamentul Local de Urbanism (R.L.U.), accesul la utilități și infrastructură, situația juridică a proprietăților vecine vor fi reperele pentru estimarea și executarea lucrărilor cu eficiență și la cele mai bune standarde. Documentația și demersurile pentru obținerea tuturor avizelor și respectarea normelor de siguranță vor intra în sarcina Top Stone.
Supravegherea și controlarea proiectului cu ajutorul unui manager delegat de compania noastră va completa toți factorii de mai sus pentru ca proiectul de locuințe colective să fie ireproșabil tehnic și să se înscrie în planul de buget sau business al clientului.

